Cu ceva timp in urma, am avut urmatoarea discutie cu fiul meu:
-Se vede si pe peticele cenusii de pe asfalt ce fel de oameni traiesc in orasul nostru, spune fiul meu.
-Cum adica? La ce te referi?
-Pai n-ai vazut mama, ca daca te uiti in jos, e plin de peticele cenusii?
– Sa-ti spun sincer, nu am fost niciodata atenta la acest aspect dar daca ma gandesc bine am observat…da, ce-i cu ele?
– Pai ce sa fie, guma de mestecat!
-Zau? Ce chestie, nu m-am gandit niciodata la asta, da e adevarat ca rar cand am observat m-am gandit ca sunt pete de vopsea sau ca asa e asfaltul, ca asa se vad unele pietricele din compozitie, mai deschise la culoare, nu m-am gandit niciodata ce-i cu petele alea.
-Nu mama, uita-te mai bine, vezi ca si acolo unde au fost pusi biscuiti, e plin de pete.
Zis si facut, zilele urmatoare m-am uitat mai bine pe unde am umblat si am fost uimita sa constat ca intr-adevar, peste tot era plin de pete de guma de mestecat, chiar si in locurile unde nu a trecut un an de cand au fost pusi biscuiti. Nu mi-a venit sa cred, chiar atat de innapoiati suntem?
In incheiere, acord un FUA tuturor ghiolbanilor care-si arunca gunoaiele pe drum, inclusiv guma de mestecat, cu toate ca sunt cosuri de gunoi din 10 in 10 metri.
Ce este FUA? FUA este The Fuck You Awards , adica, Premiile frustrarilor noastre zilnice. Si FUA impreuna cu MuZumbu “si-au unit fortele si blogurili” si au lansat un concurs pe care sper sa-l castig deoarece deocamdata sunt unicul participant
Si daca cineva o sa-mi spuna ca “tzara arde si baba se piaptana” , o sa-l invit sa-mi suga ciorapii.
In decursul vietii, oricat suntem de batrani si oricat de tineri ne simtim, avem parte de unele intamplari, care ne arata cum sta treaba cu noi si ne aduc brusc la realitate. Am avut parte si eu de asemenea intamplari dintre care va relatez azi doar doua , suficiente si destul de relevante pentru acest subiect.
1. Peninsula 2006
Intru-cat ma dadeam in vant dupa piesa In the shadows, m-am hotarat sa ma duc intr-o seara la Peninsula ca sa-i vad si eu pe Rasmus. Inaintea concertului trupei Rasmus, pe scena une urma sa aiba concertul, a cantat cunoscuta trupa romaneasca “Omul cu sobolani”. Eu nu mai auzisem pana atunci de ea si ascultam in tacere, imi placeau oarecum, dar nu eram foarte extaziata. In fata mea, era un tanar ( vreo 20 de ani cred) cu prietena sa, care era tare extaziat, topaia striga, un adevarat fan al formatiei. La un moment dat, spre sfarsitul concertului, se intoarce catre mine si a urmat acest scurt dialog intre noi:
El: Imi cer scuze ca ma manifest in acest hal.
Eu: Nicio problema, si eu imi cer scuze , ca nu ma manifest .
El: Vai, dar nu e nicio problema, din contra, eu am toata stima pentru persoane care la varsta dvs. inca mai…
A ramas cu fraza neterminata, niciodata nu voi afla de ce
As fi vrut sa-l intreb : “Inca mai ce? Inca mai sufla?
2. Cam cat de tanara trebuie sa fi ca sa fi ajutata sa cari niste plase cam 50m?
Se spune ca Dumnezeu nu da nimanui mai mult decat poate duce.
Nu stiu cum se face dar eu de cate ori ma duc la piata ( asta se intampla pe traseul de la servici catre casa) oricum fac tot nu scap fara vreo 10kg bagaj, materializat in plase cu legume, zarzavaturi, fructe si alte cumparaturi. Dar odata am intrecut orice limita. Nevoia ( eram in toiul campaniei de pus muraturi la butoi) si faptul ca eram la o piata departe de casa si urma oricum sa iau un maxi-taxi si statia se afla la iesirea din piata, m-am inhamat la bagajul din imaginea de mai jos, ce avea o greutate de circa 20 si ceva kg.
Am inceput eu sa ma tarasc cumva pana la statie, cand un pietzar mai tinerel si jmecker, ma intreaba:
– Vai doamna dar nu va e greu? Sa va ajut?
– ( prefacandu-ma ca nu observ zambetul hotz de pe moaca lui) Ba da, vrei sa ma ajuti? Uite, numai pana aici la statie.
Luat prin surprindere de acest raspuns ( probabil se astepta mai tare la degetul mijlociu ridicat semnificativ in sus, numai daca as fi avut vreun deget liber…), imi raspunde:
-Ehei doamna, daca ati fi fost mai tanara…
Nici drumul de la statia de acasa pana la apartamentul meu nu a fost mai usor. Din maxi-taxi, am sunat-o pe mama ( care locuieste aproape de mine, impreuna cu fratele meu) cu gandul sa-i spun sa-l trimita pe fratele meu in statia de acasa ca sa ma ajute dar mama mi-a spus ca fratele meu, nu este acasa . Cum m-am dat jos din statie, am inceput sa ma concentrez la fostul meu iubit, care mi-e vecin si cu care de altfel am ramas in relatii de buna vecinatate si prietenie , m-am concentrat ca sa apara de undeva si sa ma ajute, ca Doamne mult m-a mai ajutat inainte , cand si dupa ce m-am mutat in noua mea locuinta. Da, m-am concentrat si a aparut. Numai ca era de partea cealalta a bulevardului si venea in sens opus si mai avea si ochelari de soare. Nici macar nu stiu daca m-a vazut. N-am indraznit sa-i atrag atentia, parea foarte grabit. Asa ca m-am tarat cumva pana acasa. Bine macar ca liftul mergea, altfel pana la etajul 9…
Acum ca m-am enervat am sa va prezint un slide show cu poze mai recente de-ale mele, pe care le puteti vedea aici , ca sa vedeti si voi cat de tanara , frumoasa si modesta sunt si pentru ca alte femei sa ia aminte si sa nu se incumete la asa ceva, ce am facut eu, daca nu sunt mai tinere si mai frumoase decat ceea ce vor vedea in filmuletul cu pricina.
Si in incheiere, mai am un sfat pt. doamnele care vor sa obtina ajutor. Neaparat sa arborati o mutrita neajutorata, pierduta in spatiu si eventual o fustita minuscula pe niste tocuri inalte. Lasati dracului acasa moaca de gospodina plictisita/obosita ca in poza de mai jos:
Si daca tot v-am amintit de cei de la Jethro Tull, va recomand acesta piesa, care mie imi place foarte mult:
In concediul acesta, am avut ocazia sa fac cateva calatorii cu autocarul (autobuzul). Nu eram obisnuita pt. ca pana acum doar cu trenul am calatorit sau daca m-a dus cineva cu masina.
La plecare m-am gandit daca sa-mi iau iPod-ul cu mine dar mi-am zis ca nu am nevoie, doar ma duc in natura, vreau sa ascult greierii si pasarile, vreau sa ascult linistea padurii, fosnetul soparlelor care se strecoara prin iarba, tipatul uliilor, iar pe masina, voi povesti cu copiii, vom admira peisajele, ca am multe lucruri mai bune de facut decat sa stau cu capul intre casti. Asa ca mi-am luat doar telefonul si aparatul foto.
Drumul nu a fost asa cum am crezut, copiii s-au adancit in povestile lor despre noile episoade de desene animate create de fiica mea in jurnalul sau, povesti la cre in general participarea mea e interzisa, stiti voi, ceva de genul ACCESUL ADuLTILOR INTERZIS!, o buna bucata de drum nici nu prea aveai ce sa vezi pe geam, asa ca , putin, a inceput sa-mi lipseasca drogul meu, adica muzica. La un moment dat, doar pentru ca autobuzul era aproape gol, si ceilalti pasageri erau destul de departe de noi, mi-am permis sa-mi pornesc telefonul in surdina ( castile le lasasem acasa bineanteles) doar asa, o piesa doua, ca nici muzica nu prea aveam, ca nu obisnuiesc sa ascult muzica de pe telefon. Aveam doar ceva Coldplay si James Blunt care mi-au ramas acolo de cine stie cand. Dar copiii mei m-au pus repede la punct. Unde ma credeam? Credeam eu cumva ca toata lumea este obligata sa-mi asculte muzica mea “nashpa” ? Macar de as fi avut si eu ceva High school musical sau Avril Lavigne, dar asa…
Ok. Acuma, in contrast cu cele prezentate mai sus, as vrea sa va prezint drumul la intoarcere acasa de la Sibiu ( mai exact Rasinari, unde stiti voi cine s-a nascut), unde am participat la nunta fratelui meu cel mic, o nunta minunata, intr-un loc minunat.
In afara de faptul ca am avut ghinionul sa ne intoarcem duminica dupa Sfanta Maria si masina era foarte aglomerata, am avut “norocul” sa stau (macar eu am avut loc) cu fiul meu in brate, in caldura, langa un tip care tot drumul ne-a incantat (3 ore si ceva) cu un minunat repertoriu de manele ( cu tot cu videoclipuri) de pe minunatul sau telefon Nokia, de ultime generatie, dat la maxim. Cateodata mai punea si un pic de 50 Cent, asa cat sa ne mai putem trage respiratia. Ce puteam sa-mi doresc mai mult de la viata? Am incercat sa-i sugeram prin diverse cai nemultumirea noastra dar omul nici nu a clipit. Era un tip stilat, avea si ochelari (nu de soare) cu rama din aia mishto. In concurenta, un altul a inceput sa puna de pe un micut laptop, ceva Avril Lavigne. In acest moment dramatic mi-am adus aminte ca am pe telefon o piesa, pentru situatii de maxima necesitate si anume Parazitii, “De ziua ta”.
Pana acum am avut oarecare banuieli in legatura cu pisica mea, cum ca nu e chiar adevarata. O pisicuta care sa cada de la etajul 9 si sa nu pateasca nimic, nici cea mai mica leziune, fractura, e lucru mare.
Astazi insa am descoperit secretul ei: Joy este un android. Se vede clar din pozele anterioare. Initial veti vedea o poza in care totul pare firesc si normal. Dar am surprins-o apoi intr-un moment cand credea ca nu o sa o vedem, apoi s-a dat batuta si ne-a spus secretul.
Cred ca in aproape toate familiile este cate un membru care e un pic mai rasfatat. Ca sa nu facem exceptie, avem si noi o rasfatata : Joy.
Ea este centrul universului familiei noastre, ea este vedeta, ea ne inveseleste si ne poarta si de grija cateodata.
Seara, care mai de care ar vrea sa doarma cu ea in brate. Dar ea cuminte, ne impaca pe toti si ne adoarme pe rand cu torsul ei de motoras de jucarie apoi se duce la treaba, se apuca de vanat ce gaseste : tantari, molii, muste. Din pacate pentru ea, nu prea avem asa ceva.
Apoi dimineata, cum aude ca suna ceasul care ma trezeste sa plec la serviciu, vine la mine de oriunde ar fi cu un mieunat ca un gangurit si mi se aseaza moale in brate cu motorasul pornit la maxim. Mai du-te la serviciu, daca te lasa inima! Dar am rezolvat si problema asta. Am pus ceasul sa sune cu o jumatate de ora mai repede, asa, ca sa avem timp sa ne rasfatam.
Asa ca, asa cum unii au parte de cafeaua de diminieata, eu ma bucur de pisicuta mea de dimineata iar ea se bucura de mangaierile de dimineata.
… Sa treci prin comuna Ileanda . Pana acum acest loc a insemnat pentru mine “la bunica” si va ramane mereu, cu toate ca din luna mai al acestui an bunica mea nu mai este. Totul in aceste locuri este pentru mine impletit cu fiinta ei, cu glasul ei bland, cu cantecul ei, cu zambetul pe sub naframa. Aproape nu este casa in comuna in care sa nu fie un stergar sau um covor tesut de ea si cand ma uit la stergarele de pe peretii din casa imi amintesc cum uneori o ajutam cand eram copil sa faca urzeala, ii faceam tevi in timp ce tesea si imi povestea fel de fel de lucruri minunate cu glasul ei lin si taraganat ca si sursurul paraului din spatele gradinii sale, neschimbat si cand povestea intamplari triste si cand povestea intamplari vesele. In gradina ei am auzit cantand anul acesta pentru prima oara pupaza. A inceput sa cante in timpul slujbei de inmormantare de parca natura insasi isi lua ramas bun de la ea , doar ea facuse mereu parte din viata ei.
Cum spuneau si cei de la “Vorbe” uneori cuvintele sunt prea putine si nu pot sa exprime ceea ce simtim.
Cu ocazia festivalului, am mai avut si alte activitati m-am intalnit cu prietenele mele imaginare si o mare bucurie mi-a facut faptul ca dupa ** ani, am mai pus si eu mana pe paleta de tenis de masa , nu numai pt. ca faceam curatenie in dulap :)
si pentru ca alte femei sa ia aminte si sa nu se incumete la asa ceva, ce am facut eu, daca nu sunt mai tinere si mai frumoase decat ceea ce vor vedea in filmuletul cu pricina.
