Daca vrei sa stii, ce-am in suflet si in gand…

              … Sa treci prin comuna Ileanda . Pana acum acest loc a insemnat pentru mine “la bunica” si va ramane mereu, cu toate ca din luna mai al acestui an bunica mea nu mai este. Totul in aceste locuri este pentru mine impletit cu fiinta ei, cu glasul ei bland, cu cantecul ei, cu zambetul pe sub naframa. Aproape nu este casa in comuna in care sa nu fie un stergar sau um covor tesut de ea si cand ma uit la stergarele de pe peretii din casa imi amintesc cum uneori o ajutam cand eram copil sa faca urzeala, ii faceam tevi in timp ce tesea si imi povestea fel de fel de lucruri minunate cu glasul ei lin si taraganat ca si sursurul paraului din spatele gradinii sale, neschimbat si cand povestea intamplari triste si cand povestea intamplari vesele. In gradina ei am auzit cantand anul acesta pentru prima oara pupaza. A inceput sa cante in timpul slujbei de inmormantare de parca  natura insasi isi lua ramas bun de la ea , doar ea facuse mereu parte din viata ei.

     Cum spuneau si cei de la  “Vorbe”  uneori cuvintele sunt prea putine si nu pot sa exprime ceea ce simtim.